Asociația Șansa Ta
Asociația Șansa Ta acordă ajutor umanitar pentru hrană și facilitează, în colaborare cu ONG-uri, autoritati și companii private, adăpostirea refugiaților din Ucraina și oferă asistență medicală.
Asociația Șansa Ta acordă ajutor umanitar pentru hrană și facilitează, în colaborare cu ONG-uri, autoritati și companii private, adăpostirea refugiaților din Ucraina și oferă asistență medicală.
Asociația Sufleterra acordă ajutor umanitar pentru hrană, materiale medicale consumabile, haine, precum și alte obiecte de uz caznic refugiaților din Ucraina.
Asociația The Social Incubator se implică în acțiunile și inițiativele partenerilor săi, în trei mari direcții: cu DGASMB și direcțiile de sector București – pentru oferirea de materiale și produse necesare și voluntari disponibili pentru centrele de refugiați; cu Vola.ro – pentru achiziționarea biletelor de avion/autocar pentru transportul în siguranță către destinațiile finale; cu Fundația pentru S.M.U.R.D – prin activități de sprijin și primire refugiați la punctul de graniță Isaccea.
Organizația Copacul cu fapte bune acordă ajutor umanitar pentru hrană, produse de igienă, medicamente, generatoare, etc. pentru refugiații din Ucraina și pentru persoanele blocate în Ucraina din orașele aflate sub asediu.
Misiunea Crucii Roșii Române este de a ajuta populația civilă ucraineană care ajunge pe teritoriul României, dar și pe civilii aflați în mare nevoie în Ucraina. Astfel intervenim activ pe patru direcții: asigurăm puncte de informare și asistență umanitară permanente, în punctele de frontieră; oferim sprijin centrelor de cazare; efectuăm transporturi umanitare în Ucraina; colectăm donațiile în bunuri în toate cele 47 de filiale.
Fundația Bucuria Darului acordă ajutor umanitar pentru hrană refugiaților din Ucraina. Am oferit peste 3.400 de porții până acum și estimăm că vor fi din zi în zi mai multe. De 8 ani susținem comunitatea oamenilor în nevoie din Brașov.
Fundația de Sprijin Comunitar, în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Bacău, derulează o campanie de strângere de fonduri utilizate pentru ajutorarea refugiaților ucraineni stabiliți sau aflați în tranzit pe raza județului Bacău, pentru a asigura transportul donațiilor sau transportul refugiaților, dar și pentru achiziționarea de alimente, medicamente, paturi, deschiderea/dotarea de noi spații de cazare, transporturi umanitare către Ucraina, etc.
Fundația Regală Margareta a României sprijină nevoile urgente ale familiilor aflate în situații critice prin proiectul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI – adăpost, hrană și îndrumare pentru familiile cu copii aflate în tranzit prin București.
Fundația Serviciilor Sociale Bethany acordă refugiaților din Ucraina: cazare temporară, masă, produse de igienă, îmbrăcăminte, sprijin pentru transport (de la centru la Gară sau alte localități). Administrarea și asigurarea fluxului de acțiuni/activități sunt asigurate de angajați ai fundației, translatori și voluntari.
JRS Romania este o asociație activă în domeniul ajutorării refugiaților de peste 20 de ani. JRS acordă ajutor umanitar refugiaților din Ucraina (hrană, cazare/adăpost, asistență specifică), precum și consiliere juridică, îndrumare și identificare de soluții în funcție de situațiile specifice.